Polenizarea plătită – importanţă, avantaje şi beneficii

La început pentru albinele au fost cunoscute şi apreciate doar prin mierea pe care o produc. Acum le este recunoscut un merit cu mult mai mare, acela de a fi agenţi polenizatori.

Pentru mulţi oameni însă, polenul înseamnă alergie iar albina un ac ce înţeapă. Totuşi, pentru fiecare îmbucătură de mâncare din 3 pe care o înghiţim ar trebui să mulţumim unei albine sau a unui alt polenizator.

Vântul, gravitaţia, apa, păsările, liliecii şi insectele sunt agenţii care realizează polenizarea celor aproximativ 250.000 specii de plante care depind, în reproducere, de polenizare. Animalele asigură polenizarea a peste ¾ din culturile care asigură hrana omenirii şi a peste 90% din toate plantele cu flori de pe Pământ.

În cele mai multe cazuri polenul este vehiculat de pe o plantă pe alta şi ajunge pe inflorescenţe, respectiv pe organele florale femele prin intermediul insectelor (polen entomofil). Peste 80% din plante sunt polenizate cu ajutorul insectelor. În cadrul insectelor, rolul primordial în polenizare revine albinelor (77% din totalul insectelor polenizatoare). Acestea, vizitând florile în căutarea polenului şi nectarului, vehiculează polenul, asigurând fecundarea îndeosebi în cazul plantelor autosterile şi autofertile. Fără aportul albinelor nu ar putea ajunge grăuncioarele de polen pe organele florale femele ale acestor plante care altfel ar fi lipsite de fertilitate.

Albina meliferă este bine adaptată pentru polenizare. Fiecare colonie conţine mii de indivizi care sunt disponibili pentru colectarea hranei necesară pentru creşterea generaţiilor tinere de albine. Simţul mirosului, ochii, părţile gurii şi perii de pe corp sunt elemente bine definite, adaptate pentru găsirea surselor de hrană, sugerea nectarului şi colectarea şi distribuirea polenului. Albinele vizitează o mare varietate de flori. Într-o singură zi, o singură albină lucrătoare face 12 sau mai multe zboruri în care vizitează mai multe mii de flori. La fiecare zbor, se limitează să viziteze doar flori aparţinând aceleiaşi specii şi să colecteze acelaşi tip de polen. Are un sistem de comunicare complex care permite coloniei să găsească şi să adune hrana (polenul şi nectarul) cu maximă eficienţă. Aceste caracteristici fac din albina meliferă cel mai valoros agent în polenizarea încrucişată a culturilor, contribuţia ei la obţinerea unor producţii ridicate în agricultură evidenţiindu-se clar atunci când analizăm rezultatele cercetărilor efectuate asupra sporurilor suplimentare de recoltă, obţinute la unele dintre cele mai importante plante entomofile, după cum urmează:

Tabelul 1.

Plantă/cultură	Spor în urma polenizării/ha
Seminceri –lucernă şi trifoi	200-500%
Bostănoase	200-400%
Pomi fructiferi - livezi pe rod	50-60%
Floarea-soarelui	30-60%
Rapiţă-muştar	30-40%
Seminceri-legume	20-30%

Necesarul de familii pe acru(hectar) este redat în următorul tabel:

Tabelul 2.

Recolta	Numele latin (denumirea ştiinţifică) a plantei	Nr.colonii/acru(hectar)
Mere	Malus spp.	1,5-5 (4-12,5)
Piersici	Amygdalus persica	1 (2,5)
Cireşe amare	Prunus cerasus	1-2 (2,5-5.0)
Cireşe dulci	Prunus avium	1-2 (2,5-5,0)
Prune	Prunus domestica	1(2,5)
Caise	Prunus armenica	1(2,5)
Nectarine	Prunus spp.	1(2,5)
Pere	Pyrus communis	1,2(2,5-5,0)
Căpşuni	Fragaria elatior	0,5(1,25)
Zmeură	Rubus idaeus	1+(2,5+)
Mure	Rubus spp.	1(2,5)
Coacăze	Vaccinium myrtillus	2,5-10
Trifoi roşu	Trifolium pratense	1-4 (2,5-10)
Trifoi alb	Trifolium repens	1-3(2,5-8)
Fasole	Vicia faba	1(2,5)
Muştar	Brassica hirta	1-2(2,5-5.0)
Floarea soarelui	Helianthus annuus	1(2)
Conopidă	Brassica oleracea	2-4(5-10)
Ceapă	Allium cepa	5-15(12,5-37-5)
Sparanghel	Asparagus sp	2(5)
Dovleac	Cucurbita spp.	1-3(2,5)
Castravete	Cucumis sativus	1-3(2,5-7,5)

Atunci când se urmăreşte producţia de seminţe este recomandat ca să se folosească numărul maxim de colonii precizat în acest tabel.

Din cele aproximativ 100 de culturi care hrănesc omenirea (culturi la a căror polenizare participă peste 30 genuri de animale, incluzând sute de specii de vizitatori florali), doar 15% sunt polenizate de către albine melifere întreţinute în stupi sistematici, în timp ce mai mult de 80% sunt polenizate de albine sălbatice (numai în America de Nord sunt peste 3000 specii de albine sălbatice, majoritatea solitare) şi alte insecte (fluturi, bondari, etc.).

În agricultură, în ultimii ani, din cauza combaterii buruienilor şi dăunătorilor prin mijloace chimice, din cauza folosirii pesticidelor şi insecticidelor, numărul speciilor şi a insectelor polenizatoare s-a redus drastic, ceea ce a făcut ca polenizarea entomofilă, la livezile de pomi fructiferi şi diferitele culturi, să se realizeze aproape în exclusivitate de către albinele melifere, singurele insecte pe care se poate conta şi care pot fi dirijate după cerinţele polenizării (prin dresaj şi mutarea coloniilor, în cadrul stupăritului pastoral).

Ţări precum Statele Unite, Canada, Germania, Noua Zeelandă, China, Argentina şi Mexic (ca să citez doar câteva) şi-au dezvoltat industria apicolă şi ca urmare producţia lor agricolă a crescut simţitor astfel că în momentul de faţă nu numai că au îndeajuns pentru consumul lor intern ci şi exportă o mare cantitate de produse agricole. Aceasta nu face decât să confirme faptul că funcţia principală a albinei melifere este polenizarea plantelor, respectiv sporirea producţiei de seminţe, fructe şi legume, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Contribuţia ei la sporirea producţiei agricole şi pomicole reprezintă un spor valoric important pentru economia oricărei ţări, estimat la un procent de 10-30 de ori mai mare decât venitul obţinut din valorificarea produselor stupului: mierea, polenul, ceara, propolisul, ş.a.m.d.

În Australia, valoarea serviciilor de polenizare la agricultura naţională este între 0,6 şi 1,2 miliarde $, pentru fiecare dolar investit în închirierea coloniilor de albine beneficiul fermierilor fiind de în medie 185$, iar în Statele Unite, pe ansamblu, valoarea culturilor polenizate de albine se situează în jurul a 24 miliarde dolari, valoarea polenizării comerciale, prin intermediul albinelor fiind în jurul cifrei de 14,6 miliarde. Doar în statul North Carolina (Carolina de Nord) serviciile oferite pentru polenizarea culturilor au fost de aproximativ 97 milioane USD în anul 2000 iar alte 10 milioane au fost obţinute din vânzarea mierii şi a celorlalte produse ale stupului. Plantele la care polenizarea încrucişată cu ajutorul albinelor este obligatorie includ castraveţii (36,2 milioane $ în N. Carolina), merii (18,3 milioane$), afinii (18,1 milioane$), pepenii verzi (9,6 milioane$), dovlecii (9,2 milioane$) şi pepenii galbeni (5,0 milioane$). Valoarea totală a acestor culturi în Michigan este estimată la 290 milioane $/an. Cu producţia de miere (7,6 milioane pounds -3800tone-, în valoare de 5,7 milioane $) şi a celorlalte produse (polen,ceară şi propolis), contribuţia albinelor la economia Michiganului este de peste 300 milioane $ pe an.

În America de Nord situaţia agriculturii e în permanentă şi rapidă schimbare. Doar 2% din populaţia SUA produce hrana (produsele agricole) pentru ceilalţi şi numărul acestor fermieri e în continuă scădere. Succesul agriculturii moderne e bazat pe specializare. Fermierii folosesc maşini din ce în ce mai mari şi mai sofisticate şi îşi cresc plantele pe soluri şi într-un climat care face posibilă obţinerea unor recolte maxime. O parte din succesul agriculturii moderne este bazată pe practici cum ar fi închirierea coloniilor de albine într-un număr suficient pentru a poleniza o cultură în mod efectiv şi într-o scurtă perioadă de timp.

Din producţia de miere, SUA obţine doar 285 milioane $, de aceea tot mai mulţi apicultori se orientează pe serviciile de polenizare deoarece venitul obţinut din prestarea acestor servicii este stabil şi afacerea este avantajoasă, profitabilă.

După o statistică recentă, o treime din coloniile de albine aflate în proprietatea apicultorilor de hobby sau profesionişti sunt închiriate pentru polenizare. De obicei proprietarii de stupi îşi închiriază familiile de albine la două culturi diferite, primăvara, atunci când majoritatea culturilor necesită polenizare.

În trecut, suprafeţele cultivabile erau restrânse şi împrăştiate iar apicultorii erau slab şi neregulat plătiţi pentru serviciile de polenizare. De obicei fermierii amenajau un loc pentru stupină iar apicultorii, uneori, plăteau o taxă mică de închiriere. Recompensa lor era mierea produsă. Astăzi situaţia este schimbată. Unii apicultori se dedică în exclusivitate creşterii şi întreţinerii albinelor pentru polenizare şi pentru aceşti apicultori producţia de miere ocupă un loc secundar. De exemplu, unii stupari din Florida folosesc culesul de la portocali (care este considerat unul din principalele culesuri din ţară) pentru a-şi dezvolta coloniile în vederea efectuării polenizării în Nord, în lunile mai, iunie şi prima parte a lunii iulie; de această practică nici nu s-a auzit acum 10 ani înainte când apicultorii îşi canalizau eforturile exclusiv în direcţia producerii de miere.

95% din coloniile închiriate polenizează culturi în următoarea ordine: migdal, măr, pepene, lucernă, prun, avocado, coacăz, cireş, legume diverse, castravete, păr, floarea-soarelui, merişor şi kiwi. Celelalte 5 procente din numărul total de colonii sunt folosite în polenizarea încrucişată a plantelor următoare: dovleac, bostan, trifoi şi legume din cele mai variate. Sunt multe culturi, cum ar fi cea de floarea soarelui, unde polenizarea prin intermediul albinelor este obligatorie pentru obţinerea seminţelor. Deoarece producţia de miere la această cultură este în cantitate suficientă, chiar mare, adeseori apicultorii sunt plătiţi în funcţie de mierea pe care o produc.

Multe din aranjamentele făcute între apicultori şi fermierii care închiriază stupi (mai ales în cazul în care numărul coloniilor e mic) sunt aranjamente verbale, încheiate cu o strângere de mână însă atunci când suprafaţa de polenizat şi numărul coloniilor contractate pentru efectuarea serviciului de polenizare este mare se apelează la contracte scrise. Aceste contracte ajută la prevenirea neînţelegerilor şi asigură condiţiile unei polenizări optime. Ele trebuie să conţină:

- data aducerii albinelor la cultură, perioada relativă de înflorire şi data la care albinele sunt luate de la locul respectiv;

- locaţia culturii;

- numărul şi puterea coloniilor; apicultorii indică de obicei puterea coloniilor închiriate referindu-se la numărul de rame ocupate de puiet. În funcţie de întinderea cuibului de puiet ce ocupă compact un anumit număr de rame se poate estima mărimea populaţiei coloniei şi deci intensitatea cu care familia respectivă va participa la polenizare. Cei mai mulţi apicultori închiriază colonii care ocupă două corpuri de multietajat;

- paternul aşezării stupilor;

- taxa de închiriere şi data la care este plătită;

- obligaţia fermierului de a nu aplica pesticide toxice pentru albine în perioada în care albinele sunt în cultură, dar dacă este necesar să se facă acest lucru, apicultorului i se va da o notă de avertizare cu 48 de ore înainte de aplicarea acestor pesticide;

- acordul cultivatorului de a avertiza apicultorul în cazul efectuărilor unor stropiri în apropiere;

- acordul cultivatorului de a plăti apicultorul pentru mutările ulterioare ale coloniilor de albine înăuntrul, în afara ori în jurul culturii;

- consimţământul fermierului de a da apicultorului dreptul de liberă trecere pentru ca acesta să-şi poată inspecta coloniile pe timpul culesului.

Un exemplu de contract folosit în industria polenizării în Statele Unite este arătat în Anexa1.

În California, suprafaţa ocupată de livezi de migdal s-a dublat în ultimii 20 de ani, livezile de migdal (eng.almonds – Amygdalus communis) întinzându-se în prezent pe 500.000 acri (1 acru = 4.047m². Această suprafaţă necesită, pentru polenizare, în jur de 1milion de colonii de albine. În Washington si Oregon livezile de cireşi, meri si peri ocupă o suprafaţă de 253.000 acri. Pentru polenizarea lor sunt necesare in jur de 380.000 de colonii.

Industria polenizării este mecanizată. Trailere trec din stat în stat transportând stupi aşezaţi pe paleţi de lemn şi distribuiţi mai apoi la plantaţii, folosindu-se elevatoare cu furcă, motostivuitoare sau alte dispozitive. Albinele sunt aduse la migdal, în vederea polenizării, în luna februarie, cu camioanele, din toate statele americane.

Pentru polenizarea celor 180.000 acri de meri, 43.000 acri de peri şi mai mult de 30.000 acri de cireşi în Washington şi Oregon, sunt necesare aproximativ 380.000 colonii de albine. Este o cifră pur statistică, în realitate sunt necesare mai puţine colonii deoarece coloniile de albinele se folosesc de două ori, mutându-se, după polenizarea din părţile de sud, mai călduroase, la livezile de cireşi, peri şi meri cu înflorire târzie din nordul Washingtonului.

Cultivatorii şi proprietarii de livezi de pe coasta pacifică, de Nord-vest de asemenea beneficiază de puterea crescută a familiilor de albine, ce s-au întărit datorită sursei bogate de hrană de la florile de migdal.

În 2000-2004 la polenizarea de migdal s-a plătit 45$-55$/colonie. Acum 30 de ani s-a plătit doar 10$. Preţul pentru serviciile de polenizare a crescut deoarece numărul coloniilor de albine a scăzut din cauza parazitului Varroa, a invaziei albinelor africanizate dar şi din cauza preţului scăzut la miere, nestimulativ pentru apicultorii care sunt profilaţi exclusiv pe producţia de miere.

Răspândirea albinelor africanizate şi a păduchilor Varroa a cauzat un dezastru în apicultura americană. Varroa, de fapt, aproape a înjumătăţit numărul coloniilor de albine în această ţară. La începutul anului 2005, când proprietarii livezilor de migdal au descoperit că doar jumătate din numărul coloniilor de albine avute anterior sunt disponibile pentru polenizarea culturilor lor, au dublat preţul/stup pe care îl plătesc apicultorilor, în speranţa de a atrage mai mulţi apicultori în polenizarea livezilor lor din California. Acum plătesc până la 100$/colonie adusă la polenizare.

Venitul realizat din serviciile de polenizare la migdal este pentru mulţi apicultori din State singurul lucru care îi ţin în afaceri. Pentru proprietarii de culturi polenizarea este o afacere mai mult decât profitabilă, experţii din State estimând costul serviciilor de polenizate ca fiind doar 1% din valoarea totală a recoltei ce este polenizată. La o recoltă anuală de migdale în valoare de 800 milioane $ costurile polenizării sunt aproape neglijabile.

Departamentul pentru Agricultură a Statelor Unite apreciază că albinele sunt implicate în aproape o treime din cantitatea totală de hrană pe care americanii o mănâncă, ceea ce tradus în bani reprezintă 15 miliarde $. Fără albine suficiente pentru a poleniza, cantitatea şi calitatea fructelor de avocado, portocal, a castraveţilor, pepenilor, roşiilor ş.a.m.d. ar avea de suferit. Chiar şi calitatea laptelui este afectată, din moment ce multe vaci consumă lucernă, pe care albinele, de asemenea, o polenizează. Plantele slab polenizate, în care un număr redus de ovule intră în contact cu grăuncioarele de polen, produc fructe cărora le este afectată forma, sunt mai puţin dulci şi au mai puţine seminţe. Datele cercetărilor au indicat că eficienţa economică maximă a albinei melifere în polenizare este dependentă de densitate, rezultatele cele mai bune obţinându-se printr-o polenizare saturată. Numărul fructelor şi seminţelor precum şi viteza de coacere cresc pe măsură ce numărul albinelor disponibile pentru polenizare şi rata de vizitare a florilor creşte.

Familiile de albine pot fi folosite şi pentru polenizarea culturilor din sere.

Din cauză că această acţiune de polenizare a legumelor, fructelor din sere se face iarna sau primăvara devreme, când coloniile nu pot fi plasate în afară după terminarea polenizării, coloniile, de obicei, mor. Totuşi, prin aplicarea unor măsuri speciale (cum ar fi hrănirea suplimentară cu polen sau substituenţi de polen), se poate extinde durata de viaţă a unei familii de albine, îngăduindu-i-se acesteia să se refacă după mai multe săptămâni petrecute în seră. Doar colonii mici, de obicei cu 5.000-10.000 albine + matca sunt dorite şi necesare într-o seră.

Nu e cazul să amintesc aici avantajele folosirii albinelor pentru polenizare, în sere, beneficiile fiind chiar mai mari decât la polenizarea livezilor sau a altor culturi de câmp.

Un aspect pe care fiecare apicultor/cultivator trebuie să îl aibă în vedere este cel al prevenirii intoxicării cu insecticide/pesticide a albinelor aflate la polenizare.

Un spectru larg de pesticide folosite în agricultură prezintă efecte toxice pentru insectele polenizatoare dar numai coloniile de albine pot fi mutate din câmp înainte de efectuarea stropirilor. Chiar şi aşa, s-a estimat că 20% din totalul pierderilor de familii de albine pot fi atribuite expunerii la pesticide. După un studiu asupra costului economic pe care îl implică pierderea de colonii prin folosirea pesticidelor, pierderile anuale din SUA se situează în jurul sumei de 13milioane$.

Dacă nu se respectă termenii contractului încheiat şi pe culturile şi livezile aflate în plină înflorire sunt aplicate (din neştiinţă, ignoranţă sau rea-voinţă) substanţe toxice pentru albine (fără preavizul de 48 de ore dat apicultorului) pierderile de efectiv în coloniile de albine sunt mari, de cele mai multe ori, dezastroase. Albinele se otrăvesc atunci când ating frunzele, florile sau apa şi/sau când culeg polen contaminat sau nectar. O albină culegătoare care se întoarce la stup cu o încărcătură de polen sau nectar contaminat poate cauza o agitaţie extremă şi moartea unui anumit număr de albine din stup, inclusiv a larvelor. Într-un număr mai mare, aceste culegătoare ce aduc hrană toxică pot aduce pagube serioase coloniei. Simptomele otrăvirii la albine pot fi observate cu uşurinţă. Astfel albinele aflate sub influenţa insecticidelor toxice efectuează dansuri de comunicare anormale pe scândura de zbor aflată la intrarea în stup iar în faţa stupilor sunt, într-un număr excesiv de mare, albine moarte sau muribunde. Stupefacţia, paralizia, ramele de puiet care goale, fără albină acoperitoare, mirosul persistent de insecticid sunt de asemenea indicii ale unei intoxicaţii masive cu substanţe toxice.

Pentru a preîntâmpina apariţia cazurilor de intoxicare în rândul albinelor aflate la polenizare, cei care aplică pesticidele trebuie instruiţi în şi în monitorizarea agenţilor polenizatori, nu numai a bolilor şi dăunătorilor culturilor. Specialiştii în ecologie familiarizaţi cu anumite specii de insecte polenizatoare ar putea conlucra cu cei care efectuează tratamentele fitosanitare, cu cei care cunosc timpul de aplicare şi distanţa de împrăştiere a chimicalelor în condiţii meteorologice variate. Când pesticidele sunt aplicate din avion, între 50 – 70% din aceste substanţe împrăştiate pot greşi ţinta, 18% ducând la expunerea inadecvată a organismelor care nu constituie obiectul stropirilor, cum ar fi polenizatorii. Folosirea unor tehnici agricole alternative, ecologice, non-toxice de control a buruienilor şi insectelor dăunătoare ar putea ajuta fermierii să reducă costul de întreţinere a culturilor şi să vândă la preţuri foarte bune produse organice, sănătoase. Şi apicultorii ar fi avantajaţi, cazurile de intoxicare a albinelor culegătoare aflate la câmp, rărindu-se până la dispariţie. În plus celelalte insecte şi animale polenizatoare, altele decât albinele din stupi, ar fi protejate de acţiunea nefastă a chimicalelor, contribuind în bună măsură la polenizarea adecvată a culturilor. Avertizarea scrisă sau verbală a apicultorului ce are colonii de albine la polenizarea diferitelor culturi despre eventualele stropiri ce trebuie aplicate trebuie stipulată clar, în contractul făcut cu beneficiarul acţiunii de polenizare, şi acesta (pe lângă primăriile aferente regiunii în care se realizează polenizarea) având obligaţia să-şi facă cunoscute intenţiile cu privire la aplicarea stropirilor, chiar dacă le consideră inofensive pentru albine (din neştiinţă de cauză s-ar putea să folosească substanţe toxice).

Într-o eră în care activitatea omului exercită presiune crescândă atât asupra mediului natural cât şi a celui urban, nu se poate ignora rolul esenţial, vital, al serviciilor de polenizare şi impactul negativ pe care îl are, în multe cazuri, în relaţiile trofice dintre plante şi polenizatori.

În România, polenizarea culturilor agricole entomofile cu ajutorul albinelor este reglementată prin Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr.68 din 29 iulie 1998.

După Revoluţie, desfiinţarea fostelor C.A.P-uri şi împroprietărirea populaţiei a dus la apariţia parcelelor particulare mici şi mijlocii şi, în unele locuri, a unor asociaţii agricole care au în administrare suprafeţe mai mari de pământ. Totodată multe livezi s-au distrus prin tăieri abuzive (e şi cazul unor păduri de salcâm) sau au fost lăsate în paragină, (ca şi de altfel numeroase loturi agricole particulare, din lipsa posibilităţilor financiare, a imposibilităţii de a lucra pământul mecanizat). E o realitate dureroasă dar totuşi o realitate. Cu toate acestea, în unele regiuni ale ţării diverse asociaţii şi întreprinzători particulari practică o agricultură intensivă, cultivând pe suprafeţe mari floarea-soarelui şi alte plante care necesită o polenizare încrucişată. Dar oare cât de bine aceşti proprietari cunosc avantajele unei polenizări saturate, prin intermediul albinelor şi câţi din aceştia apelează la apicultori, încheind contracte cu aceştia, contracte care să le garanteze polenizarea culturilor lor?

Una din problemele agriculturii şi societăţii româneşti de astăzi consider că ar fi lipsa de informare a agricultorilor ,a apicultorilor deopotrivă, referitoare la:

- avantajele practicării unei polenizări dirijate şi organizată pe bază de contracte şi

- realizarea legăturii, a contactului dintre apicultorul care îşi oferă serviciile de polenizare şi beneficiarul acestor servicii (agricultorul sau pomicultorul).

Referitor la cerea-oferta de familii de albine pentru polenizare, în Statele Unite există, pe site-urile departamentelor de agricultură, liste cu apicultori (profesionişti sau amatori) şi proprietari de culturi care, după completarea unui formular de înregistrare, sunt afişaţi pe site (în funcţie de regiunea din care fac parte) cu numărul de colonii disponibile pentru polenizare şi preţul pe care-l cer pentru prestarea acestui serviciu (în cazul apicultorilor) sau cu suprafaţa agricolă şi tipul culturii care trebuie polenizată (în cazul cultivatorilor agricoli). Consider că nu ar fi lipsit de interes şi importanţă ca şi site-urile româneşti de profil să conţină astfel de rubrici care să faciliteze organizarea acţiunilor de polenizare pe teritoriul ţării noastre.

Dar cum nu toţi apicultorii români au acces la Internet, ar fi foarte utilă publicarea acestor anunţuri de oferte-cereri precum şi a informaţiilor legate de avantajele şi sporurile de producţie obţinute în urma polenizării dirijate în ziarele locale sau revistele de specialitate cu distribuţie în toată ţara. Astfel, un număr mai mare de apicultori şi beneficiari ai acţiunii de polenizare ar avea acces la această informaţie practică, utilă.

O înţelegere mai bună a biologiei albinei melifere şi a managementului ei precum şi o bună comunicare între prestatorii de servicii de polenizare şi beneficiarii acestei acţiuni va dezvolta şi consolida această industrie ce este direct legată de aproximativ o treime din toate produsele alimentare din agricultură. Noi toţi trebuie să învăţăm să vedem şi să apreciem beneficiile pe care le oferă diversitatea polenizatorilor, în special albina. Numai în felul acesta vom avea un viitor prosper, sănătos şi armonios.

Întocmit,

Radu Vancea

ProApicultura

Anexa1.

CONTRACT DE POLENIZARE

a.) Acest contract este încheiat la data de______________între_____________________şi____________________

(luna/ziua/anul)(numele cultivatorului) (numele apicultorului)

l. TERMENI DE ACORD. Termenii de acord vor fi valabili pentru anul agricol_________

(anul)

2. RESPONSABILITĂŢILE APICULTORULUI:

a. Apicultorul va asigura cultivatorul cu un număr de_______colonii ce vor fi furnizate

(numărul coloniilor)

la ________________________ după cum urmează:

(livada, câmpul, etc.)

Data de introducere a albinelor la polenizare________________

Numărul aproximativ de zile în care albinele vor fi aşezate la cultură _____________

(în funcţie de tipul culturii şi perioada de înflorire)

DESCRIEREA LOCAŢIEI(LOR):

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

(Pentru spaţiu adiţional ataşaţi o foaie suplimentară datată şi semnată de ambele părţi)

Apicultorul îşi va aşeza albinele urmând instrucţiunile cultivatorului, ori, în lipsa acestuia, potrivit propriei lui judecăţi pentru a oferi o acoperire de polenizare maximă.

b.) Apicultorul este de acord să ofere colonii care întrunesc următoarele standarde minime:

Colonii sănătoase cu matcă ouătoare,ca garanţie a prezenţei puietului

_______rame cu puiet;

(număr)

_______rame acoperite cu albină matură;

(număr)

_______kg de miere în rame ori altă hrană;

(număr)

_______magazine de miere;

(număr)

Apicultorul este de acord să deschidă şi să demonstreze puterea coloniilor ce vor fi selectate în mod aleatoriu de cultivatorul beneficiar.

c.) Apicultorul este de acord să menţină coloniile în condiţii optime de polenizare printr-o judicioasă inspecţie, adăugare de rame goale/corpuri sau extragerea mierii, dacă e cazul.

d.) Apicultorul este de acord să-şi lase albinele la polenizatul culturii respective până la:

Data aproximativă de îndepărtare a coloniilor ___________.

(luna/ziua/anul)

Numărul de zile de la nota dată de cultivator referitoare la îndepărtarea lor___________.

(nr.zile)

Altele__________________________________________________________________.

3. RESPONSABILITĂŢILE PROPRIETARULUI DE CULTURĂ:

a.) Beneficiarul este de acord să ofere un loc adecvat amplasării stupilor. Acest loc trebuie să fie accesibil camionului şi/sau altor vehicule folosite în transportul şi întreţinerea coloniilor. Cultivatorul va permite apicultorului să intre pe proprietatea sa, pentru a inspecta şi lucra în stupină şi îşi asumă responsabilitatea pentru toate pierderile şi stricăciunile provocate culturilor sale de camioanele şi celelalte vehicule care deservesc coloniile de albine.

b.) Cultivatorul-beneficiar este de acord să nu aplice pesticide toxice pe culturile sale

cât timp albinele sunt folosite ca agenţi polenizatori şi nici înainte de aducerea lor la câmpul sau livada de polenizat, dacă reziduurile ar primejdui viaţa albinelor;

c.) Următoarele pesticide, alte chimicale de folosinţă agricolă şi metode de aplicare sunt ,de comun acord, potrivite pentru aplicare în timp ce albinele sunt la cules:

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________

d.) Cultivatorul este de asemenea de acord să depoziteze toate soluţiile pesticide în aşa manieră încât albinele să nu poată intra în contact cu ele atunci când sunt în căutarea unei surse de apă.

e.) Beneficiarul acţiunii de polenizare va da apicultorului o notă scrisă şi-i va lăsa acestuia un răgaz de 48 de ore înainte ca substanţe periculoase, neprecizate în acest contract, să fie aplicate pe cultură. Costul mutării albinelor de la şi înapoi la cultură, pentru a preveni pierderile de efectiv din cauza materialelor toxice aplicate vor fi suportate de către cultivator.

f. Beneficiarul este de acord să plătească pentru un număr de _______ colonii de albine o

(număr)

sumă de ________$ pe colonie.

(suma)

Plata va fi făcută apicultorului după cum urmează: _______$ pe colonie la livrare iar restul

(suma)

de bani la/ori înainte de data de _______________ a anului în curs.

(luna, ziua)

Mutările ulterioare de stupi sau alocarea unor noi locuri pentru stupi se vor taxa cu ______$

(suma)

pe stup/mutare.

d.) Cultivatorul este de acord să ofere facilităţi adecvate de apă pentru albine dacă acestea nu sunt disponibile pe o distanţă de 1-1,5 mile (1,61 – 2,42km) faţă de oricare colonie folosită la polenizarea culturii respective.