Prezentul pliant este conceput la iniţiativa firmelor A.L. Wolff GmbH din Hamburg, Germania, unul din cei mai mari comercianţi de miere pe plan mondial şi Eurohonig SRL Făget, România, cu sprijinul firmei GTZ din Germania în scopul informării cât mai complete a apicultorilor români despre necesitatea îmbunătăţirii calităţii mierii şi sugerarea metodelor de atingere a acesteia.

            După cum se ştie, standardele de calitate a mierii cerute pentru admiterea în Uniunea Europeană sunt foarte stricte şi în ultimul timp aplicarea acestora se face tot mai riguros la intrarea mierii în oricare din statele europene. Când vorbim de calitatea mierii ne referim în primul rând la absenţa antibioticelor precum şi a altor reziduuri, dar şi la atingerea altor parametri de calitate care se pot obţine prin aplicarea unei corecte tehnici apicole.

            Antibioticele. Prezenţa antibioticelor în produsele alimentare este privită de autoritaţile sanitar-veterinare europene ca foarte nocivă pentru consumator deoarece odată cu alimentul acesta asimilează fără voia şi ştirea sa o cantitate de antibiotice care crează în timp o rezistenţă a corpului uman la efectul medicamentului în cazul în care un asemenea tratament medical se impune. Se ştie că în România există încă practica tratamentelor preventive pe care unii apicultori le fac familiilor de albine cu diverse antibiotice. În anul 2002 analizele de laborator ale mierii propuse la export au evidenţiat într-un număr îngrijorător de mare de cazuri concentraţii peste limitele admise de streptomicină, tetraciclină dar chiar şi cloramfenicol. Anul 2002 a fost şi cel al interzicerii pe piaţa europeană a produselor de origine animală din China, printre care şi mierea, în urma avertismentelor repetate dar neluate în seamă ale autorităţilor europene făcute Chinei cu privire la practica utilizării nejustificate pe scară largă a antibioticelor şi îndeosebi a cloramfenicolului în hrana animalelor. Această situaţie a adus mari prejudicii apiculturii din China, cel mai mare producator de miere şi a creat dezechilibre pe piaţa mondială a mierii ale căror efecte s-au simţit şi la noi prin creşterea preţului mierii în anul 2002. Experienţa chinezească trebuie să ne dea de gândit tuturor şi trebuie să facem toate eforturile pentru a preveni o asemenea situaţie în cazul României.  

            Antibioticele sunt eficiente numai în unele cazuri de îmbolnăvire a stupului cu loca. Tratamentul preventiv este inutil, poate ascunde semnele infectării şi poate duce la deprecierea mierii. Trebuie făcută diferenţierea între loca americană şi cea europeană, provocate de bacterii diferite.

            În cazul locii americane tratamentul cu antibiotice ar duce numai la o aparentă vindecare pentru că bacteria dezvoltă spori foarte rezistenţi care nu sunt distruşi de antibiotice şi provoacă reinfectarea. Deci folosirea antibioticelor în cazul locii americane este interzisă. În acest caz se recomandă izolarea familiei bolnave, mutarea albinelor adulte pe faguri noi şi distrugerea sporilor prin arderea tuturor ramelor şi fagurilor cu puiet ai acestei familii, dezinfectarea temeinică cu flacara a uneltelor cu care se lucrează, dezinfectarea componentelor de lemn (cutii, funduri, podişoare) prin cufundare timp de 10 minute în soluţie de sodă caustică 3% în apă, adusă la temperatura de fierbere. O altă metodă de sterilizare a componentelor de lemn este imersia timp de 10 minute în parafină clocotită la temperatura de 160 grade Celsius, metodă care îmbunătăţeşte întru-câtva şi rezistenţa lemnului la umezeală însă implică riscul autoaprinderii parafinei şi a declanşării de incendii greu de controlat.

            Bacteria care cauzează loca europeană nu produce spori şi tratamentul cu antibiotice (teramicină) poate duce la vindecarea definitivă a familiei afectate dacă este corect aplicat.

            O bună cunoaştere a simptomelor clinice ale bolii, capacitatea de a deosebi loca americană de cea europeană, cunoaşterea metodelor corecte de tratament sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească stuparul pentru a fi eficient în tratarea acestor boli.

            Dar chiar în cazul îmbolnăvirii cu loca trebuie reţinut că tratamentul cu antibiotice nu este eficient dacă nu este oportun sau corect aplicat. Tratamentul preventiv sau incorect este dăunator. De asemeni trebuie reţinut că în afară de loca alte boli ale albinelor nu necesită tratament cu antibiotice.

            Deci în cazul antibioticelor regula de aur a apicultorului trebuie să fie: nu trata dacă nu este strict necesar!

  
            Alte reziduuri în miere. În urma tratamentelor altor boli, paraziţi sau dăunatori ai albinelor, în special a infestării cu parazitul Varroa Jacobsoni, precum şi a culesului în zonele unde vegetaţia a fost supusă diferitelor tratamente chimice sau păstrarea mierii în recipiente improprii (ca butoaie ruginite sau bidoane din aluminiu) poate rezulta apariţia altor reziduuri nedorite în miere. Tratamentele famiilor de albine nu trebuiesc făcute în timpul culesului iar pe perioada tratamentelor fito-sanitare ale plantelor albinele vor fi închise. În privinţa obţinerii unei mieri de calitate deosebită în ultimul timp s-au facut paşi importanţi pe calea apiculturii organice care începe să câştige teren şi în ţara noastră, conceptul fiind descris succint şi în rândurile acestui pliant.

            Falsificarea mierii. Prin natura sa mierea este un produs 100% natural. Cumpărătorul se aşteaptă ca atunci când cumpără miere să primească acest produs natural. Practica “ajutării” stupului prin hrănire cu zahăr în perioada culesului nu face cinste niciunui apicultor şi, mai ales, compromite idea de miere în general. Datorită creşterii preţului mierii din ultimul an comparativ cu cel al zahărului este de aşteptat ca unii să fie tentaţi de procedee care să le aducă profituri de moment mai mari prin asemenea metode. Ar fi o mare greşeală pentru că acest lucru este uşor depistabil la analizele de laborator, apicultorul care ar proceda astfel este simplu de identificat şi penalizat. Sperăm ca asemenea situatii să nu fie prezente în sezonul apicol ce urmează, incidenţa crescută a acestor cazuri ar reprezenta o gravă pată pe obrazul apiculturii româneşti care în prezent se bucură de o bună reputaţie în această privinţă.

            Alţi parametri de calitate ce trebuiesc urmăriţi.

            HMF Conţinutul de HMF (hidroximetilfurfuraldehide) este un parametru care indică prospeţimea şi condiţiile de stocare sau prelucrare a mierii. Încălzirea mierii trebuie evitată deoarece conduce la distrugerea unor enzime specifice mierii. Şi conţinutul de HMF în miere creşte rapid prin încălzire dar creşte de asemeni printr-o depozitare îndelungată chiar la temperaturi normale. În anul 2003, deşi puţine, au existat şi cazuri în care miere din Romania a fost depistată cu conţinut HMF peste limita admisă. Se recomandă a nu se încălzi mierea peste 40 grade Celsius, este preferabil ca nu apicultorul ci procesatorul care colectează mierea să facă şi decristalizarea ei în condiţii controlate. De asemeni depozitarea mierii pe perioade foarte lungi de timp (mai mulţi ani) poate duce la deprecierea acesteia reflectată într-un conţinut de HMF ridicat.

             Umiditatea. Un conţinut ridicat de apă al mierii este de nedorit, acesta favorizând dezvoltarea de drojdii care, mai ales la temperaturi de stocare ridicate, produc procesul de fermentare. Se recomandă recoltarea mierii la momentul oportun, după ce albinele au dezumidificat singure mierea.

 
            Conţinutul de drojdii. Este favorizat de umiditate, dar poate să apară în miere şi în urma hrănirii artificiale cu drojdie de bere. Se recomandă a se folosi exclusiv stimularea cu polen de preferinţă produs în propria stupină şi stocat prin presărarea unui praf de zahăr peste fagurele cu polen.

             Apicultura organică. În ultimii ani conceptul de agricultură ecologiocă (sau organică sau bio) câştigă tot mai mult teren în lume, pornind de la necesitatea de se a asigura surse alimentare sănătoase de origine exclusiv naturală.

            În România agricultura organică este reglementată de OUG 34/2000 şi de Normele metodologice de aplicare a acesteia conform HG 917/2001 unde capitolul 3 este dedicat apiculturii organice. Aceste acte normative sunt elaborate în conformitate cu cerinţele UE ceea ce, în perspectiva aderării României la acest organism, reprezintă baza pentru pătrunderea produselor apicole ecologice româneşti pe o piaţă europeană atractivă.

            Calificarea produselor apicole ca fiind obţinute după metode de producţie organică este strâns legată de tratamentele aplicate stupilor şi de calitatea mediului în care se realizează activitatea apicolă.

Apicultura organică se desfaşoară sub supravegherea organismelor de certificare şi inspecţie. Producţia de miere organică poate începe după o perioadă de conversie de cel puţin un an, timp în care se înlocuieşte în totalitate ceara din stupină cu ceară organică. Perioada de conversie se încheie prin certificarea stupinei ca organică. În producţia de miere organică se urmăreşte ca culesul să se facă numai de pe culturile ecologice sau flora spontană, nepoluate, unde nu se folosesc tratamente chimice sau plante modificate genetic, alimentaţia stupilor se face numai cu miere organică, prevenirea bolilor şi eventualele tratamente veterinare se fac exclusiv cu mijloace naturale, este obligatorie ţinerea riguroasă a unei evidenţe a activităţii apicole.

Cel mai important aspect al apiculturii organice este lupta împotriva bolilor stupului şi în special a varozei prin miloace care să nu afecteze în nici un fel calitatea produselor stupului. Cel mai important mijloc este prevenirea îmbolnăvirilor printr-un bun management al stupinei. Cunoştinţele apicole temeinice teoretice şi practice, o continuă şi atentă urmărire a evoluţiei tuturor familiilor de albine din stupină, asigurarea resurselor de hrană de calitate suficiente şi, în special, prevenirea şi tratarea varozei prin metode adecvate sunt condiţiile esenţiale ale reuşitei. În obţinerea unui control eficient asupra infestării cu parazitul Varroa Jacobsoni se va utiliza în primul rând metoda eliminării puietului de trântor în stadiul în care celulele au fost căpăcite. Metodele de tratament vor fi bazate pe acid oxalic, acid formic, acid lactic, acid acetic, uleiuri eterice sau combinaţii ale acestora, substanţe care nu favorizează fenomenul de rezistenţă al parazitului la tratament şi nu produc reziduuri în miere sau ceară. Medicaţia bazata pe substanţe chimice de sinteză, cu acţiune sistemica (ca amitraz, flumethrin, coumafos, fluvalinat, substanţe active în medicamente ca Varachet, Bayvarol, Perizin, Apistan) nu se folosesc în apicultura ecologică deoarece ele lasă reziduuri în miere şi ceară şi practica a demonstrat micşorarea eficienţei lor după folosire îndelungată. În cazuri de urgenţă, dacă apicultorul decide folosirea acestor tratamente la unii stupi, se impune reintroducerea acestora în perioada de conversie. Dar asemenea situaţii nu trebuie să apară într-o stupină atent şi corect întreţinută de apicultorul responsabil şi iscusit. Experienţa obţinută în ţări ca Germania în acest domeniu arată că stupine ecologice pot funcţiona cu mult succes de mulţi ani. Preţul mierii organice este în general cu 15-50% mai mare decât al mierii convenţionale, ceea ce poate fi un puternic stimulent pentru apicultor în ciuda volumului mai mare de muncă şi al atenţiei sporite ce trebuie acordată stupinei.

Principiile apiculturii organice succint prezentate mai sus pot fi privite şi ca linii călăuzitoare pentru apicultura de mâine. În vederea integrării Romaniei în UE va exista tot mai puţin loc pe piaţă pentru produsele apicole de calitate inferioară, contaminate cu antibiotioce sau alte reziduuri. Dacă astăzi comercializarea pe piaţa romanească a asemenea produse este încă o soluţie, după anul 2007, în România membră a UE, legislaţia europeană în domeniu aplicată la fel de riguros şi la noi va elimina o asemenea posibilitate. Cine face astăzi primii paşi pe calea îmbunătăţirii calităţii mierii îşi pregăteşte de fapt supravieţuirea într-un viitor nu prea îndepărtat în această frumoasă, pasionantă şi stimulativă meserie de apicultor.

Făget, martie 2003